Germanii sunt mai sceptici cu privire la euro în comparație cu francezii. 65% consideră că le-ar fi fost mai bine din punct de vedere personal dacă țara lor ar fi păstrat marca germană

Germanii sunt mai sceptici cu privire la euro în comparație cu francezii. 65% consideră că le-ar fi fost mai bine din punct de vedere personal dacă țara lor ar fi păstrat marca germană
Publicat: 17/09/2012, 11:39
Actualizat: 01/02/2019, 16:47

Majoritatea germanilor consideră că situația lor personală ar fi mai bună în absența monedei unice europene, spre deosebire de francezi, potrivit unui sondaj publicat luni, transmite AFP.

Majoritatea germanilor (65 la sută) consideră că le-ar fi fost mai bine din punct de vedere personal dacă țara lor ar fi păstrat marca germană și nu ar fi trecut la euro. Numai 36 la sută din francezi consideră că situația lor personală ar fi fost mai bună dacă francul ar fi rămas moneda lor națională, arată un studiu publicat de fundația germană Bertelsmann.

Totodată, 49 la sută din germani declară că le-ar fi fost mai bine dacă Uniunea Europeană (UE) nu ar fi existat. Francezii care împărtășesc acest punct de vedere sunt mai puțin numeroși – 34 la sută.

Studiul, care a luat în calcul și răspunsurile polonezilor, a arătat că numai 28 la sută din aceștia din urmă apreciază că le-ar fi fost mai bine în absența Uniunii Europene.

Referitor la șansele pe piața muncii, 37 la sută din germani afirmă că acestea ar fi mai bune în absența UE, proporția francezilor care sunt de această părere fiind de 35 la sută, iar cea a polonezilor de 24 la sută.

Circa 69 la sută din germani consideră totuși că Uniunea Europeană este un model pentru restul lumii, în timp ce 56 la sută din francezi și 59 la sută din polonezi sunt de această părere.

Studiul pentru fundația Bertelsmann a fost efectuat telefonic, pe un eșantion reprezentativ de 1.001 persoane în Germania, 1.004 în Franța și 1.000 în Polonia, în perioada 3-8 iulie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Inundații în Spania. Ultimele cuvinte ale unor români către fiica lor: „Sună la 112, nu...
Ginerele lui Gigi Becali și 'Distrugătorul de femei' s-au încins de la o tipă! Patroana...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii, prinsă la hotel cu celebrul milionar
"Un deceniu de mediocritate politică și o campanie dezolantă". Crin Antonescu analizează prestația principalilor candidați...
Primele imagini din penthouse-ul în care urmează să se mute Culiță Sterp cu Daniela Iliescu
Două tinere s-au înecat pentru că au refuzat să poarte veste de salvare, ca să...
Americanii își cumpără buncăre, în așteptarea rezultatului alegerilor prezidențiale. Vânzările au explodat în ultimele luni
Ninge săptămâna viitoare în România! Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
Cum să scapi de febră în doar câteva minute. Remediul țigănesc vechi, ideal pentru a...
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În...
Ultimele cuvinte ale celor doi români luați de ape în Valencia! Cutremurător ce i-au spus...
6 români au fost găsiți în Valencia, iar alți 5 ar putea fi morți: „Nu...
TOP 5 – 'Spărgătoarele de căsnicii' din showbiz-ul românesc
Mai are dreptul polițistul să îți dea amendă, dacă refuzi să semnezi procesul verbal?
Google a primit o amendă cu 34 de zerouri, mai mare decât toţi banii din...
Ce au văzut pe cerul nopții i-a lăsat MUȚI! Creatura a apărut de nicăieri
Aparatul care se montează obligatoriu pe mașini. Registrul Auto Român (RAR) a făcut anunțul
Cele mai tari bancuri ale românilor. O selecție unică
Ce studii are Ștefăniță Ciucă, singurul fiu al lui Nicolae Ciucă. În ce domeniu lucrează
VIDEO "Doar cinci zile și-a ținut copilașul în brațe". Mort când voia să cumpere un...
VIDEO Unde a dus-o Iancu pe Denisa, după nuntă? "No, ce zici, îți place viitorul,...
Cine era Melania Trump înainte de a deveni Primă Doamnă. O poveste impresionantă despre ambiție
BANCUL ZILEI. Șeful intră furios pe ușă și îl prinde pe Bulă în flagrant, cu...
Pe cine susține Arnold Schwarzenegger la alegerile prezidențiale din SUA?